Divinitatea si ….. Eu.

6 Oct

In urma unor discutii care au luat-o catre toate directii, de nu mai stiai ce sa punctezi si ce nu, vreau sa spun pentru mine si cine ma asculta ca ma simt in largul meu, in apele mele teritoriale, ma simt libera si puternica atunci cand cred intr-unul Dumnezeul meu.
Si accept si adopt denumirea general valabilade Dumnezeu, pentru a fi inseleasa. De fapt i-as spune ENTITATE. NU stiu cine a creat-o, de unde a aparut, cat va mai dainui, unde-si are salasul, si nici nu ma nelinistesc aceste intrebari.
Stiu doar ca-mi e prietena, ca e puternica – deh, creatorul – ca mi-a fost mereu alaturi si mi-a aratat cand am gresit.

In schimb ma nelinisteste, imi suscita multime de intrebari, ma revolta, ma face sa-mi itesc privirea cu demnitate catre inalturi, notiunile de preoti, biserica, sfinti, obiceiuri ortodoxe.
Concluzia: Nu le pot digera. Nu se pliaza pe ceea ce simt,pe ceea ce sunt, pe ceea ce cred.

Cred mai degraba in puterea mintii umane, in miracolele pe care un gand bine educat, care poate provoca emotii pozitive, le poate naste.Cred ca astfel ne putem creea noi insine viata cu care am fost investiti la sosirea pe acest pamant. Mai multe certitudini am crezand in mine, in puterile si calitatile mele decat in icoana facatoare de minuni a sf Paraschieva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: