Arhiva | Spiritualitate RSS feed for this section

Rostul – Puric

8 Noi

Am o prietena draga care are grija de sufletul si mintea mea. Nu le lasa sa se usuce, sa se ofileasca ori , Doamne fereste , sa moara. Si-mi trimite un text a lui Puric….
In fata caruia ma simt ca in fata marii, a unei picturi sau a oricarei frumuseti de exceptie. Simt, efectiv cum mi se maresc pupilele ca sa inghit, inglobeaz, acumulez si mai ales sa sedimentez, sa imi ramana pe veci in suflet acea frumusete.
Ce e frumos in textul de mai jos? Cand e atata durere, cand te arunca in ungherele cele mai intunecoase ale societatii romanesti, nu ca ele ar fi foarte ascunse, cand te da cu nasul de cele mai urat mirositoare apucaturi ale neamului asta care nu mai e ce a fost.
E frumoasa patima, juxtapunerea idelilor, trimiterile, subtilitatea, agresivitatea… E… PURIC!
Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza „Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile „prietene”.

La noi chestia asta se numeste „agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un „Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

Anunțuri

Dan Puric Reloaded

9 Mai

Am deschis, de curiozitate, putin (zic sa rasfoiesc) cartea lui Dan Puric din link-ul de mai jos si am ajuns dintr-o suflare la pag 50. Cum asa-s facuta, nu pot tine   nimic frumos pentru mine , trebuie sa impartasesc cu cei dragi, nu pot sa nu va marturisesc cat de frumos e scrisa. Cartea, felul in care scrie, se exprima mi se pare presarata cu pietre pretioase. Abia iti revii din stralucirea orbitoare a uneia, ca iarasi te aduni sa  te minuneazi de cristalinul alteia, ori linistea plina de intelepciune a alteia, ori …. Da, intr-adevar: fiecare  fraza iti imbogateste sufletul, ti-l rascoleste pana descopera acolo in aduncuri  ce ai mai bun si mai frumos si scoate  la iveala, aducand la lumina  FRUMUSETEA in mod iremediabil.

Si ma gandeam ca  vorbele mele de indemn la lectura sunt pale asa ca cel mai bine , iata, un citat. Umorul fiindu-i caracteristic, am ales unul in acest sens:

Inger

20 Apr

O intamplare reala auzita azi.

O femeie (conteaza nume, varsta ocupatie, locatie?) are niste premonitii. Nefaste. Dar are si o prietena.Astrolog (in devenire), careia ii marturiseste  gandurile  negre ce o bantuie si o roaga sa-si indrepte privirile de cunoscatoare catre stele. Deloc  nu vor sa o ajute astrele . Parca s-au adunat toate sa faca sfat cum sa nenoroceasca biata femeie. Mai toate s-au asezat de-a curmezisul vietii acesteia. Binenteles ca astrologul (da, stiu…in devenire) nu ii poate marturisi ingrijorarea sa. Cere ajutorul chiar unui site cu astrologi vestiti, dar care in acel moment aveau ghiseul inchis. Probabil se uitau la cer nu la  destinele unui simplu muritor.Desi niciodata nu luase pasageri necunoscuti in masina de data asta femeia , in drum spre casa, ia  o persoana care, drept plata ii ofera niste iconite. Si ajunge cu bine acasa.

Coincidenta? Mie mi se pare ca la fiecare pas avem mesaje  divine. Le vedem? le auzim? Ne urmam calauza? Eu sunt convinsa ca nu a fost intamplator ca a luat acea persoana in masina. E posibil ca acea persoana sa fi fost un inger. Ce? Inca mai credeti ca ingerii sunt copilasii aia dolofani, cu aripioare, care apar in vis? Eroare. Sunt oameni, ca si noi as fi zis dar ma abtin, care, in aceasta viata, au menirea de a ne indruma  pasii, de a ne proteja, de a ne sfatui (care are urechi de auzit) etc. Fiecare avem  cate un inger personal. Deschide ochii! Aminteste-ti, uita-te in jur si fii mai atent in viitor!

Eu.Tu. Noi.

23 Mar


Ce sa zic?
Ce sa mai zic?
Sa zic despre curaj, avant, forta,incredere, puterea de a-ti urma calea?
Sa zic de certitudinea ca poti face si tu ce fac altii, poti reusi si tu?
Sa zic de satisfactie, de zambet victorios, de privire triumfatoare, de….”Asta sunt eu”?!

Marea revelatie: Avatarul

21 Mar

Cu 2-3 clicuri pe Google afli in 5 minute esenta actiunii din « Avatarul » lui James Cameron.
Asa ca va voi spune impactul lui asupra mea. Si nu l-am vazut in intreaga lui splendoare, adica 3D.
Poate sunt subiectiva fiindca imi plac filmele sf, in general. Si acest film e SF.
Poate sunt subiectiva fiindca ma impresioneaza lucrurile marete, chestiile pe care eu nu le pot realiza. Si totul e impresionant aici: navele pamantenilor, statura bastinasilor invadati, pomul vietii , natura insasi, muntii plutitori, pasarile cu infatisare preistorica dar cu inteligenta superioara.
Poate sunt subiectiva fiindca, desi nu imi place sa o recunosc, sunt sentimentala. Si aici mi-a fost atinsa sensibilitatea, prin suferinta provocata de distrugerea magnificului pom, a naturii in totalitate, ori vechea poveste de iubire dintre cotropitor si bastinas. Sa mai zic ca de cateva zile sunt urmarita de ochii aia mariti a uimire, a cercetare, a curiozitate si limpezi precum cristalinul unei ape repezi de munte, in care citesti cu usurinta toata frumusetea si superioritatea sufletului. Si acea intensa declaratie de iubire: Te vad!

Deci eu nu il consider un film de desene animate. Din cauza realizarii, din cauza mesajelor, nefiind atenta doar la actiune.
Mi se pare un film despre relatia umanoid – natura dusa la limita superioara, contopirea intr-un tot unitar, dar si la cea inferioara de distrugere.
Este un film despre cotropirea teritoriilor, o poveste veche de cand e omul pe pamant, si binenteles, ca ni se pare un deja vu de inspiratie Winetou ori Pocachontas.
In film avem de toate : tehnologie, sentimente umane descinse din cutia Pandorei (acumulare, avaritie, limitare a intelegerii, razbunare), dar si sentimente divine , cele la care aspiram acum (iubire neconditionata, sacrificiu, autoaparare, iluminare)
Este un film in care uitam de credinta in Dumnezeu, ori cum se va numi el in viziunea fiecaruia si intoarcerea la Natura-mama, de care ne leaga (ori ar trebui) conexiuni vitale. Este un film al intrebarilor, al mesajelor ce sunt transmise spectatorului in subsidiar :
– egalitatea femeii cu barbatul ajungand pana la alegerea partenerului ;
– credinta in reincarnare :toata energia pe care o primesc de la natura va trebui sa o restituie intr-o zi (biserica contesta reincarnare) ;
– exista un echilibru perfect cu natura, nu s-au inmultit excesiv si nu folosesc metode sofisticate de aparare (desi nu le-ar fi greu) : se deplaseaza cu caii, ori pteordactilii, vaneaza cu arcul.
Se mai spune ca este un film al manipularii spectatorilor, dar asta poate aprecia fiecare.

Candela – Lumina divina

17 Feb


Am adus-o in casa intr-un moment dureros, cu o umbra de speranta, nimic concret, nimic bine gandit.
Nu a fost o incununare a credintei fiindca si credinta era ceva haotic, cu multa informatie, cu multa neliniste, cu multe intrebari, cu cateva revolte.
Acum realizez, scriind despre ea, ca mergand la Biserica de nevoie, doar cu credinta ca fac ceea ce trebuie facut, am gasit linistea. Nu mai sunt bulversata ca ma rog la chip cioplit, ca Dumnezeu are alte preocupari decat sa ma asculte pe mine, ca nu sunt fiica cea mai iubita.
Biserica pentru mine a devenit anticamera Lumii de dincolo, drumul cel mai scurt catre Dumnezeu si sufletele dragi pe care le-a chemat la el.
Iar candela imi lumineaza drumul. E farul credintei mele. O aprind cand imi inalt rugamintile dar si multumurile catre divinitate si am certitudinea ca prin ea, « telefonul fara fir » functioneaza. In acele clipe imi simt casa protejata, inima curata, gandurile limpezi. Orice inseamna perturbarea acestei stari – gandurile negative, necurate, faptele reprobabile ale semenilor – este ineficienta la lumina candelei. E ca un zid protector, ca o haina de catifea.
„Numai religioasa a candelei lumină
Aprinsă de credinţă, şi limpede şi lină,
Luceşte înaintea icoanei ce slăvesc.
Emblemă-a bunătăţei, mângâitoare rază,
Ea parcă priimeşte şi parcă-nfăţişază
Rugăciunile noastre stăpânului obştesc!” (Candela – Grigore Alexandrescu)

NOI – AZI

14 Iul


Dar despre ce sa scriu?
Sa scriu despre lumea care se prabuseste in jurul meu si o data cu mine. Ma fac ca nu vad, si ca sa-mi pastrez buna dispozitie, si fiindca sunt prea mica in aceasta imensitate pentru a putea schimba ceva.
Vad poate mai bine ca oricand, parca mi s-a ridicat un val de pe ochi, vad cat de mici sunt multi oameni in preocuparile lor. Vad cum ura, invidia, parvenitismul,foamea dupa agoniseala se intind ca o pecingine peste neamul acesta.
Si?
Pot ajuta cu ceva?
Virtual poate am mai multe sanse. Dar in viata cotidiana sigur nu. Fiindca ma privesc ca pe un extraterestru, un sectant, o baba bisericoasa ce peroreaza credinta in cele patru zari, un mutant!
E atat de greu? E impotriva firii omenesti sa iti ierti dusmanul, sa-ti devina indiferent, sa nu te mai bucuri de raul lui, sa-l privesti cu compasiune si daca ai ocazia sa-l ajuti?
Am incercat si eu sa ma purific, prin comportament, prin mod de gandire. Nu am ajuns la perfectiune, dar sunt atat de linistita, impacata cu mine si cu lumea care isi continua prabusirea.
Pana cand? Pana unde? Se spune ca va exista o renastere. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

%d blogeri au apreciat asta: