Arhiva | Traim in RO si asta ne ocupa tot timpul RSS feed for this section

Cum sa faci bani in vreme de criza

15 Noi

Iata cateva sfaturi din experienta mea de viata:

1. Fa ceea ce iti place! Cel mai bine e sa fii producator direct.
2. Cauta o piata virgina.
3.Primii bani reinvesteste-i. Primii e ceva relativ. Eu zic 6 luni!
4. Invata. Nu te crede atat de destept. Tot timpul ai de invatat. Vezi ce se vinde in domeniul tau, cauta sa faci si tu produse la fel de bune calitativ.
5. Nu pune preturi exorbitante.
6.Desfasoara activitatea in cadru legal. Inscriere la circa fiscala, taxe, etc….
7. Tine legatura cu consumatorii. Vorbeste-le frumos, respecta-le opiniile. Invata din critici si laude.
8.Cel mai greu e cand ai concurenta. Si totusi… Concurenta te propulseaza, te mobilizeaza. Fara ea te culci pe o ureche.
9.Daca esti convins de frumusetea/utilitatea/necesitatea produsului nu ai cum sa nu-l vinzi
10. Lasa rusinea , dar si tupeul, deoparte, si prezinta-ti politicos marfa. Nu sufoca consumatorul. Lasa-l sa se gandeasca. Revino!
11. Ai incredere. Nu o sa vinzi tot din prima zi. Poate nu o sa vinzi nimic o perioada lunga. Poate va exista o perioada de stagnare. Persevereaza: in executie si in a-ti face publicitate. Foloseste orice canale de informare.
12. Adreseaza-te unei cat mai largi paturi sociale. Extinde-te! Policalifica-te!
13. Bafta!

Anunțuri

Rostul – Puric

8 Noi

Am o prietena draga care are grija de sufletul si mintea mea. Nu le lasa sa se usuce, sa se ofileasca ori , Doamne fereste , sa moara. Si-mi trimite un text a lui Puric….
In fata caruia ma simt ca in fata marii, a unei picturi sau a oricarei frumuseti de exceptie. Simt, efectiv cum mi se maresc pupilele ca sa inghit, inglobeaz, acumulez si mai ales sa sedimentez, sa imi ramana pe veci in suflet acea frumusete.
Ce e frumos in textul de mai jos? Cand e atata durere, cand te arunca in ungherele cele mai intunecoase ale societatii romanesti, nu ca ele ar fi foarte ascunse, cand te da cu nasul de cele mai urat mirositoare apucaturi ale neamului asta care nu mai e ce a fost.
E frumoasa patima, juxtapunerea idelilor, trimiterile, subtilitatea, agresivitatea… E… PURIC!
Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza „Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile „prietene”.

La noi chestia asta se numeste „agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un „Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

Basescu – ciuruitorul

7 Mai

De data asta chiar ca ne-a ciuruit! Care-i problema lui? E acolo sus , are painea si cutitul … De ce sa nu taie. In carne vie.

Dar problema e alta. Ce vina  am eu?

Ce vina am eu, pensionarul,  ca m-a obligat sa ies la pensie desi eu mai vroiam si mai puteam sa muncesc?

Ce vina am eu, salariatul,  ca sunt datorii la FMI. Eu am muncit. Nu stiu sa fi chiulit nici sub guvernarea asta nici  sub o alta. Nu stiu sa fi lipsit de la locul de munca in afara concediilor, pe care tot legea imi impune sa mi le iau. Ca pana sa apara legea asta eu luam compensarea in bani (si lucram zi lumina-in agricultura). Am avut un singur concediu medical in 27 de ani de munca de 2 saptamani cand o lombosciatica m-a tintuit la pat. Deci eu am muncit. Pentru mine niciodata serviciul nu a fost „scarbici”. Sunt convinsa ca marea majoritate a romanilor au facut la fel.

Si atunci care e vina mea? Vina noastra? De ce sa platesc eu pentru o guvernare proasta? Ca eu am muncit bine. Nu am fost sanctionata (Nici laudata, desi….) Ce vina am eu, ca reprezentant al acestui popor si de ce trebuie sa platesc eu oalele sparte de altii? Esecul nu este al meu. Esecul, eroarea, catastrofa, incompetenta este a  guvernantilor. Care nu sufera DELOC.

Nu-si depun demisia;

Nu cer scuze natiunii;

Nu platesc daunele:

Nu sunt dati in judecata;

Nu sunt impuscati si nici rastigniti.

Vina mea este ca i-am votat. Eu nu, dar cei care i-au votat, cati or fi fost. Tare as fi curioasa ce zic ei acum!

Esentele tari se gasesc in sticlute mici

14 Apr

Ma urmareste de vreo doua zile zicerea de mai sus. Se refera probabil la faptul ca nu conteaza recipientul, ambalajul; inauntru poti fi uimit sa descoperi o valoare deosebita, un talent unic, niste inclinatii iesite din comun, etc.

Cine ar fi crezut ca Napoleon la  o inaltime de 5 picioare si doua degete (cu  doua degete peste limita minima) va deveni un mare general, cu abilitati strategice istorice, care s-a impus semenilor lui dar si peste veacuri a impus respect. La 1,67 m.

Cine ar fi crezut ca  Maria Tanase, un firicel de om, va scoate din ea  triluri inegalabile?

Cine ar fi crezut ca un om de uratenia proverbiala a lui Bethoven va creea acele simfonii grandioase de frumusete covarsitoare?

Si totusi, esentele tari  nu le-as raporta numai la lucruri pozitive. Stau si ma minunez  cum intr-o bucatica de om poate fi adunata atata ura, cum creierul ala, cat o fi el de mititel munceste la greu, fumegand sa teasa noi si noi ite, sa invrajbeasca. Cata energie consumata! De unde o fi avand atata putere sa suporte tumultul rautatilor?

Si am mai vazut oameni loviti de soarta, cu un betesug, care  fiind patiti ar trebui sa fie mai buni , mai indulgenti,  sa fie empatici.Dar nu sunt.

Sunt si cazuri cand ar vrea ca si vecinul sa  aiba un picior lipsa si il priveste cu ura, ar face orice sa aiba suferinta lui. De fapt insusi Dumnezeu e vinovat de  suferinta-i:  de ce tocmai pe el a cazut napasta?? Fiindca Dumnezeu e nedrept, isi zice, ori nu exista!

Cu totii sunt demni de mila!

Iata: „Vedeţi şi în presă, dar şi în jur, cât de mult se vorbeşte de rău. Domină referirile negative la ceilalţi,  foarte rar se vorbeşte de bine de cineva, iar atunci când vorbeşti de bine eşti bănuit că ai vreun interes sau că este ceva necurat la mijloc. Este o boală foarte gravă şi foarte scârboasă în fond această clevetire permanentă, această răutate gratuită care de fapt ne intoxică, suntem un popor bolnav de răutate faţă de ceilalţi”, spunea Theodor Paleologu.

Mincinosul TV

11 Mar


In ultimul timp am intalnit o buna (prea buna) parte din cunoscutii mei care nu cunosteau ce se intampla in lume. Lucruri mult mediatizate, nu asa orice nimic.De ce? Neincrederea in televizor in primul rand si in media in general.
Fericiti cei care mai citeau cate ceva pe net.
Mi se pare riscant sa spui STOP informatiei. Daca nu stii ca a fost cutremur in Haiti, Chile, Turcia, un viitor cutremur te poate lua prin surprindere. Si asa ne ia mereu prin surprindere.
Daca nu stii macar in mare de inundatii, ierni aspre, boli nemaiauzite, degeaba mai speram intr-o transformare in bine a omului.
El, omul neinformat cat de cat va sta in mediul lui ca intr-un clopot de sticla unde va primi doar lumina zilei, nu va avea contact cu lumea nu va sti cum sa se apere de agresiuni, de orice timp vor fi ele, dar nici cum sa se perfectioneze, cum sa se recalifice, cum sa se orienteze in acest hatis al schimbarilor, minciunilor, inselatoriilor.
Si, parerea mea, de ce evitam bombardamentul acestor informatii despre care stim din start ca ne mint?
Fiindca trebuie sa dicernem ce e adevar si ce minciuna, trebuie sa extragem de acolo doar ce ne e noua folositor. Eu zic ca de-a lungul anilor capatam experienta si vedem chiar pe chipulcrainicului manipularea.
Am cazut dintr-o extrema intr-alta! Si nu e bine!

Masura fericirii

29 Noi

Pot sa sper in fericire?
Nu neaparat a mea, de asta am eu grija, cât a speciei umane.
Si nu e marea fericire -culmea extazului- cat un dram de liniste, de siguranta, de deschidere, de evolutie. E un moment, oricare al zilei, in care vazand exuberanta unuia,sufletul imi zice ca pot participa la bucuria lui. Nu e nimic deosebit, nimic iesit din comun. E un moment al zilei, oricare, in care pot zburda precum copii.
Cand si noi, romanii, putem lasa deoparte pentru cateva minute, certuri, boli, suferinte,invidii, griji si ne vom putea bucura?
Cand se va produce acel declic?
Probabil cand se vor diminua certurile, bolile, suferintele,invidiile, grijile, astfel incat sa le putem duce.
Ca sa ma intelegi mai bine, spune-mi sincer, te poti vedea in acest clip? Si ce te retine?

Copilarie+suferinta-indiferenta=omenie

31 Aug

Am citit aseara cat de mult am putut dintr-un blog al durerii.
http://isabellelorelai.wordpress.com/
De obicei evit.
Si stirile de la ora 5, si faptul divers, si cine a mai murit in oras si de ce.
De data asta nu m-am putut smulge din acea lume a mortii si a vietii, unde domneste tacerea, suferinta, singuratatea, indiferenta.
Este demna de admirat initiativa si lupta autoarei de a misca oamenii si de a schimba destine.
Acolo , la Budimex, eu nu pot ajunge. e mai greu, e peste mana, dar sunt convinsa ca asa cum e atat suferinta in jurul meu asa e in fiecare locsor din aceasta tara pe care unii dintre noi(destui/prea multi) o imping catre dezastru.
Asa ca putem face ceva aici, la locul nostru de munca, la locul de bastina… Important e sa privim altfel strada, orasul, serviciul, vecinii.
Sa lasam indiferenta aruncata intr-n colt si sa aducem in primn plan empatia, omenia, credinta, iubirea.

%d blogeri au apreciat asta: